Mentalitatea antreprenorului german format in Germania versus cea a antreprenorului german format in Statele Unite
Zilele acestea sunt in Munchen si va spun sincer ca de fiecare data cand vin aici descopar mereu cate ceva din mediul antreprenorial.
Astazi am sa va povestesc despre doi nemti antreprenori, ambii activand in domeniul medicinei. Unul, nascut si crescut in Germania, altul nascut si crescut pana la 20 de ani pe acest taram al regulilor stricte, insa format dupa aceea in Statele Unite, taramul libertatii.
Ce au in comun? Profesionalismul, seriozitatea si aparent increderea in sine. In timp ce primul le stie pe toate pentru ca se bazeaza pe ce citeste si afla tot ce este nou in domeniul sau, al doilea isi chestioneaza intern tot. Si mi-a si explicat de ce. Societatea americana l-a fortat sa fie asa.
Perceptia riscului in cultura europeana versus cultura americana
In America acum se discuta foarte intens despre perceptia riscului…
In ultimul timp in Statele Unite exista foarte multe procese in domenii diferite, nu doar in medicina, in care clientii dau in judecata firme, antreprenori pentru ca “nu au prevazut riscurile”. Nu vorbim de riscuri puerile sau din prostie, ci de cele pe care pur si simple nu ti le explici pentru ca: ai facut tot timpul acelasi lucru si mergea perfect, insa la clientul x nu a functionat, pentru ca studiile si cercetarile arata ca daca faci x se va intampla y. Insa stiti cum e, legile hazardului functioneaza intotdeauna. Iar clientul nu e dispus (in Statele Unite) sa isi asume riscurile. De ce? Pentru ca societatea americana taxeaza la sange sindromul micului D-zeu. Ea tine de nationalitate si cultura, spune interlocutorul meu.
Sindromul “ma simt ca un D-zeu”
Sindromul unui mic D-zeu este foarte des intalnit la profesionisti. Fie ca vorbim de domeniul financiar sau medical, exista acesti oameni care stiu tot. Partenerul de discutie format in America imi povesteste despre cum gandeste acolo un antreprenor sau medic, de ce nu. “Chiar daca sunt sigur de ceva, totusi imi pun intrebarea si daca nu e asa…? Si atunci simti cum ti se rastoarna toata piramida, cum nu te mai simti cel atotstiitor.” Intr-adevar. Daca fiecare acum ar face acest exercitiu, am vedea ca lucrurile prind altfel contur. Atunci l-am intrebat cand s-a simtit vreodata cel mai bun. Mi-a raspuns scurt: “Sincer? Acum”. Pentru ca ce credea ieri, si-a dat seama ca nu era valabil astazi.
Intrebarea mea interna acum este: cum ne autodepasim? Ce ne influenteaza pe noi sa facem asta? Societatea?